Cursa Tursib spre Păltiniş a fost dotată cu remorcă pentru biciclete

11.09.2015

Cel mai recent proiect al societăţii de transport public este dotarea cursei spre Păltiniş cu o remorcă specială pentru transportul bicicletelor. Remorca este deja disponibilă pe ruta amintită, autobuzele Tursib efectuând zilnic trei curse.
“Este o idee şi un proiect interesant. Urcarea de peste 20 de km era foarte dificilă chiar şi pentru cei mai buni ciclişti şi bineînţeles şi pentru pasionaţi. În acest mod oferim posibilitatea practicării acestui sport şi în staţiunea Păltiniş.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)
Remorca are o lungime de 3,8 metri, lăţimea de 2,4 metri şi înălţimea de 2 metri. Aceasta transportă un suport metalic pe care pot fi fixate 16 biciclete. Încărcarea bicicletelor pe platformă se poate face doar la capetele de linii (Gară şi Păltiniş – Hotel Hohe Rihne), taxa de transport fiind de 10 lei/bicicletă.
Cursele Tursib pleacă zilnic din Gara CFR Sibiu la orele 7, 11 şi 16, iar din Păltiniş plecările sunt la orele 9, 13.30 şi 17.30.
Reamintim călătorilor că de luni, 14 septembrie, Tursib trece la programul de toamnă. Odată cu reluarea cursurilor, societatea de transport în comun îşi modifică programul de circulaţie, trecând la orarele de toamnă. Pentru a asigura transportul tuturor călătorilor la orele de vârf, Tursib reintroduce dublurile în aceste intervale orare cu un aflux mai mare de călători. Călătorii sunt rugaţi să consulte noile orare instalate deja în staţiile Tursib sau să verifice pe site-ul [url=http://www.tursib.ro]http://www.tursib.ro[/url], la secţiunea Trasee (noile orare vor fi afişate aici din data de 13 septembrie).
De asemenea, au fost operate alte câteva modificări în orarele autobuzelor:
· Traseul 1 va fi prelungit până în parcarea fostului magazin “Obi”, unde se va deschide în curând un alt magazin.
· Pe traseul 15 (Valea Aurie – Shopping City – Gară), numărul curselor va creşte de la 18 curse/zi la 27 curse/zi în zilele de duminică;
· Autobuzele de pe traseul 118 vor circula şi duminica.

Cursa Tursib spre Păltiniş a fost dotată cu remorcă pentru biciclete