Zona pietonală a Sibiului se extinde în Piața Mică. Terasele din centru se pot extinde

21.05.2020

Primarul Astrid Fodor va propune spre aprobarea Consiliului Local, în ședința din luna mai, transformarea în zonă pietonală a unei părți a Pieței Mici, cea dintre strada Ocnei, Casa Artelor și Turnul Sfatului. 

“Piața Mică este superbă, dar aspectul îi este afectat de mașinile parcate agresiv, până lângă terase. Sunt convinsă că sibienii și turiștii care doresc să se bucure de centrul istoric de pe o terasă din Piața Mică nu își doresc să fie înconjurați de mașini parcate. Vom continua astfel să extindem zona pietonală, așa cum ne-am propus în Planul de Mobilitate Urbană. Mai mult, spațiul astfel eliberat va face posibilă și extinderea teraselor care dau culoare și atmosferă Sibiului, respectându-se astfel normele de distanțare socială.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 

Locurile de parcare din zona indicată, inclusiv cele de lângă Turnul Sfatului vor fi desființate. Intrarea cu autovehiculul în această arie va fi interzisă, urmând să fie protejată cu piloni ficși și mobili. Accesul autovehiculelor va fi permis în această zonă doar pentru aprovizionarea magazinelor sau teraselor din zonă, într-un anumit interval orar. Locuitorii acestei piețe vor putea parca în cealaltă parte a Pieței Mici, în baza abonamentului. 

În această zonă se află și Casa Căsătoriilor și, de aceea, Primăria va rezerva câteva locuri de parcare pentru participanții la ceremonii, în spatele terasei La Turn și în fața celor câteva magazine de pe același front de clădiri. Având în vedere că în zilele duminică, luni și marți, precum și în restul zilelor, după-amiaza, nu se oficiază cununii, aceste locuri de parcare vor putea fi utilizate de publicul larg. 

În Piața Huet va fi permisă amplasarea și extinderea teraselor pentru restaurantele și barurile care au acces spre această piață 
“Acum un an am eliberat Piața Huet de mașini. Între timp am lucrat pe proiectul de reamenajare a acesteia, cu mobilier urban adecvat zonei istorice și funcțiunilor pieței. Proiectul este aproape finalizat, iar parte din conceptul de amenajare a pieței vor fi și terasele care se vor putea amplasa și extinde aici. Imediat ce se vor ridica restricțiile ce privesc funcționarea teraselor, vom permite extinderea acestora dincolo de frontul clădirii în care funcționează restaurantul, dar pe această zonă de extindere nu se vor aproba structuri închise pentru terase, ci doar mese, scaune și eventual umbrele. Aceleași reguli le vom aplica și în cazul teraselor care se vor extinde în Piața Mare, Piața Mică sau în alte zone din centrul istoric.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Piața Aurarilor, protejată mai eficient pentru păstrarea caracterului pietonal
Piața Aurarilor este zonă pietonală din anul 2005, dar locuitorii de aici au folosit-o ca parcare. Pentru a păstra caracterul pietonal al pieței, vom elimina posibilitatea parcării autovehiculelor. Riveranii au posibilitatea să cumpere un abonament, cu un preț mic, pentru a parca autovehiculele pe strada 9 Mai. 

Zona pietonală a Sibiului se extinde în Piața Mică. Terasele din centru se pot extinde